Regulament 2017

Clubul de Ciclism si Ecologie Iasibike organizează pe data de 30 iulie 2017 concursul PE ROȚI VERZI, o competiție de Cross Country clasic, cu ture, destinată amatorilor, care se va desfășura în pădurea Bârnova, aflată în vecinătatea comunei cu același nume. Competiția a ajuns în acest an la cea de-a XVI-a ediție, fiind una dintre cele mai renumite din Moldova, cu o lungă istorie datorată frumoasei colaborări dintre asociațiile Turistor și IasiBike.

Conditii de participare

Pentru a putea participa la competiție, concurenții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să fie apți să parcurgă traseul stabilit de organizatori
  • să aibă suficientă experiență pentru a se deplasa în siguranță pe un traseu prin pădure, chiar și în condiții de vreme rea și vizibilitate redusă
  • să dea dovada de fair play atunci cand este cazul
  • să se protejeze și să acționeze în consecință pentru a ajunge la finish fără probleme
  • să dețină o bicicletă adecvată și în stare tehnica bună
  • să poarte cască de protecție. Concurenții fără cască de protecție vor fi descalificați
  • NB: concurenții cu vârsta sub 18 ani vor fi înscriși numai cu prezentarea în ziua concursului a acordului scris al părinților de a participa la această competiție. Descărcați și printați formularul de acceptare a răspunderii de aici: Accepttutore_prv.docx

Înscriere și taxe

Taxa de înscriere este în valoare de:

  •  50 lei ==> 13- 16 iunie;
  • 60 lei ==> 17 – 30 iunie;
  • 70 lei ==> 1 – 15 iulie;
  • 80 lei ==> 16 – 26 iulie;
  • 90 lei ==> la fata locului.
    Înscrierile se fac online, începând cu data de 13 iunie, folosind formularul de înscriere și vor fi validate doar în urma achitării taxei de participare.

Până la data de 15 iulie aveți posibilitatea de a selecta un suvenir sub forma unui obiect personalizat, în condițiile în care a fost achitată și confirmată taxa de înscriere.

Achitarea taxei se poate face:

  1. la magazinul X-Cycle (vis-a-vis de Kaufland Pacurari), program: luni-vineri 10.00-18.30, sambata 10.00-14.00
  2. la magazinul TeoBikes (Strada Palat, nr. 48), program: luni-vineri 11.00-19.00, sambata 10.00-19.00)
  3. prin virament bancar in contul RO65 BTRL 0240 1205 C493 62XX deschis la Banca Transilvania Sucursala Iasi pe numele CCE IASIBIKE Iasi. La descriere trebuie mentionat numele concurentului, ex. „taxă inscriere PRV Popescu Victor”. O copie după ordinul de plată sau un mesaj cu detalii despre plata efectuată, se va trimite prin e-mail pe adresa iasibike@yahoo.com. Comisionul transferului bancar va fi plătit de catre concurent, deci pentru plata prin bancă se va adăuga suma de  4 lei.

Înscrierile online și achitarea taxei se încheie miercuri, 26 iulie.

Numere de concurs, pachetul de start

Acestea se vor distribui în ziua competiției, între orele 8:00 si 9:30.

  • Numerele de concurs trebuie amplasate/afișate pe ghidonul bicicletei, în loc vizibil, pe toată durata concursului.
  • Este interzisă modificarea sub orice formă a numerelor de concurs.
  • Pachetul de start va conține numărul de concurs și colierele de prindere, batoane nutritive, bonul pentru o gustare, pliante, obiect personalizat.

Briefing / Start

Cu 10 minute înainte de start se vor transmite ultimele informații referitoare la desfășurarea concursului, eventuale modificări apărute.
Startul se va da la ora 10.00.

Participanții care întârzie la start și cei care pleacă odată cu alte categorii vor fi descalificați.

Traseu / Categorii

Concursul se desfășoară pe un singur traseu, urmând ca numărul de ture să diferențieze categoria de participare. O tură are aproximativ 12 km, iar diferența de nivel pe urcare este de 250 m/tură.

Categoriile de participare:

  • Categoria Avansați (4 ture) cu subcategoriile de vârstă:
    • 18 – 29 ani
    • 30 – 39 ani
    • 40+
  • Categoria Amatori (2 ture) cu subcategoriile de vârstă:
    • sub 18 ani
    • 18 – 29 ani
    • 30 – 39 ani
    • 40+
  • Categoria Începători (1 tură open)
    • 14 +
  • Categoria Superfete – Avansați (3 ture open)
    • 18 +
  • Categoria Superfete – Amatori (2 ture)
    • sub 18 ani
    • 18 – 29 ani
    • 30 – 39 ani
    • 40+
  • Categoria Superfete – Începători (1 tură open)
    • 14 +

NUMĂRUL DE TURE POATE FI MODIFICAT DE ORGANIZATORI ÎN FUNCŢIE DE CONDIŢIILE METEO ŞI NUMĂR DE PARTICIPANŢI.

În cazul în care o categorie nu acumulează minim 3 concurenți, aceasta va fi comasată cu categoria adiacentă.

IMPORTANT!!! Cursa categoriei Începători este destinata exclusiv celor care NU au multa experiență si care NU s-au clasat pe podium la alte concursuri de ciclism.

Puncte de control

Pe traseu vor fi 6 puncte de control , 2 puncte de hidratare și un punct de alimentare. Participanții care nu trec prin toate punctele de control vor fi descalificați. La fiecare punct de control arbitrii vor nota numărul de concurs.

Retragerea din cursă

Orice participant care nu vrea sau nu mai poate continua cursa are obligația de a anunța organizatorii imediat, fie la nr. de telefon pentru urgențe, număr care se află pe numărul de concurs, pe verso, fie personal. Retragerea va fi confirmată prin semnătura pe foaia de arbitraj de la punctul de start.

Clasament / Premiere

După sosirea primului concurent de la Avansați (5 ture) concurenții vor fi îndrumați spre finiș în momentul finalizării turei curente.

Premiile vor fi acordate pentru fiecare categorie de participare, pentru locurile 1, 2 și 3.
Premierea va avea loc la scurt timp după terminarea cursei și sosirea tuturor participanților.

Cronometrarea este electronică.

Alte precizări

  1. Concurenții pot fi susținuți de suporteri pe tot parcursul traseului dar nu este permisă acordarea oricărui ajutor de către suporteri, sportivi sau spectatori concurenților, cu excepția cazurilor deosebite. Concurenții care nu respectă aceste reguli vor fi penalizați de către organizatori.
  2. Toți participanții la concurs, concurenți, spectatori și organizatori vor da dovada de bun simț și spirit civic, păstrând curățenia la locul desfășurării competiției. Pentru depozitarea gunoaielor se vor folosi sacii special amplasați de către organizatori în punctele de control. Cei care încalcă această prevedere pot fi sancționați de către persoanele abilitate, iar pentru concurenți atrage în plus și descalificarea.
  3. În cazul descalificării sau absentării de la concurs taxa de participare nu se rambursează.
  4. Organizatorii își rezervă dreptul de a face modificări în ceea ce privește prezentul regulament, care vor fi anunțate pe site-ul concursului.
  5. Organizatorii nu răspund de deteriorarea bicicletelor în timpul concursului.
  6. Vârsta considerată la formarea categoriilor este cea împlinită în anul curent.

Pentru sugestii / nelămuriri nu ezitați să ne contactați pe adresa iasibike@yahoo.com.

Obligaţiile participanţilor

  1. Participarea la Pe Roti Verzi se face pe proprie răspundere, în deplină cunoştinţă a aptitudinii de a participa la eveniment, a stării de sănătate fizică şi mentală, precum şi a stării tehnice a echipamentului fiecărui participant.
  2.  Fiecare participant este responsabil pentru propria securitate şi siguranţă. Organizatorii, partenerii, colaboratorii, voluntarii şi personalul care participă la realizarea evenimentului nu sunt responsabili pentru orice fel de rănire, deces sau pagube de orice natură care pot surveni în timpul sau ca urmare a desfăşurării evenimentului.
  3.  Fiecare participant, indiferent de modul de înscriere, trebuie să semneze la preluarea numărului de concurs, o declaraţie de participare, prin care işi asumă riscurile ce pot rezulta din participarea la Pe Roti Verzi.
  4.  Purtarea unei căşti de protecţie este obligatorie pe toată durata desfăşurării concursului. Refuzul purtării unei căşti de protecţie pe durata competiţiei atrage descalificarea.
  5.  Participanţii au obligaţia de a asculta şi de a respecta indicaţiile/instrucţiunile organizatorului şi a personalului de concurs, precum şi de a concura conform nivelului tehnic şi disponibilităţilor fizice.
  6.  Preluarea numărului de concurs şi a pachetului de înscriere se face la faţa locului, înaintea desfăşurării competiţiei, în baza actului de identitate, în intervalul orar prevăzut de către organizator.
  7.  Organizatorul poate interzice luarea startului sau continuarea cursei pentru orice participant, dacă acesta se prezintă în stare de ebrietate, este sub efectul substanţelor halucinogene sau este în stare de slăbiciune, epuizare fizică sau psihică.
  8.  Concurenţii înscrişi vor avea obligatoriu bicicletă tip mountain bike în stare bună de funcţionare şi cască de protecţie.
  9. Organizatorul işi rezervă dreptul de a refuza înregistrarea şi participarea în cursă a unui concurent, din motive obiective.

Contestații

Participanții pot face contestație în ceea ce privește comportamentul unui participant care a încălcat regulamentul de desfășurare a concursului sau în privința deciziilor luate de organizatori. Aceasta se depune la standul de la start, în maxim 15 minute de la anunțarea rezultatelor, rezolvarea acesteia urmând a se face în cel mult 30 de minute.